Andrei Craciun despre Razvan Vintilescu, ziaristul de odinioara

Cat de sanatoasa e informatizarea Sanatatii? Partea I
February 19, 2015
Cat de sanatoasa e informatizarea Sanatatii? Partea a II-a
March 1, 2015

craciun

Ce urmeaza sa va povestesc s-a petrecut demult, in prima parte a vietii noastre. Revolutia portocalie nici macar nu apucase sa inceapa sa esueze! Eram tineri, studiam Stiintele Politice la Universitatea din Bucuresti.

Atunci, acolo l-am cunoscut pe Razvan Vintilescu. Ne-am imprietenit repede – fara sa ne sinchisim de diferentele majore de temperament dintre noi, fara ca macar sa bagam in seama ca unul (el) era si student la Medicina, iar celalalt (eu) un ipohondru incurabil, deci muribund, cum ma pot recunoaste si un deceniu mai tarziu.

Razvan Vintilescu era un student bun, fiind mai mare decat noi cu doi-trei ani era dezinvolt si sarmant. Era usor sa legi prietesug cu el. Am legat. Eu imi doream de la sapte ani sa ajung ziarist si cautam ferestrele de oportunitate prin care as putea intra in meserie.

Trebuie sa fi fost in prima parte a anului 2005 cand  era sa ajungem impreuna – printr-un nefericit concurs de imprejurari – in redactia ziarului “Ziua”. Am participat, intr-o echipa cu alti doi colegi, la un concurs intitulat “Ziua debutului jurnalistic”. Ne-am inscris cu o pagina de “Cultura” si – slava tuturor zeilor – ne-am clasat pe un onorabil loc doi, care ne-a ingaduit sa continuam sa cautam.

Atunci, pe vremea echipei noastre pierzatoare, dar de fapt castigatoare, intitulata pompos “Hybris”, l-a prins pe Razvan Vintilescu microbul jurnalismului. Asa cred.

Nu mai stiu ce am facut, dar in vara anului acela (abia se trecea la leul nou!) am fost intr-o tabara de jurnalism tocmai pe la Neptun. Era organizata de “Academia Catavencu” – inca exista. Catavencii erau in trust cu “Cotidianul”, iar Razvan Vintilescu, in urma prestatiei sale din tabara si nu numai, a primit o invitatie sa se alature echipei de la “Cotidianul”. A stat acolo patru ani, iar eu il invidiam pentru legitimatia sa mare, cat o jumatate de coala A4  – legitimatie care anunta, fara putinta de tagada, ca este ziarist.

Imi amintesc inca o noapte petrecuta intr-un club pentru tineret. Eram tineri si dansam acolo si nu era reprezentanta a sexului frumos care sa nu se incante de posibilitatea unui dans cu un tanar ziarist. Eram mandru de prietenul acesta al meu si poate ca il si invidiam, caci eu abia pe 1 decembrie 2005,  o jumatate de an mai tarziu, am avut legitimatia mea. Am ajuns la “Evenimentul zilei” si n-am regretat niciodata.

Noi n-am lucrat nicio zi impreuna, n-am scris niciun articol la patru maini, doar ne-am citit prin ziare si am continuat – asa sper – sa ne bucuram unul de reusitele celuilalt. El lua premiu jurnalistic dupa premiu, eu ma feream in primii ani de orice recunoastere publica. Asa gandeam – ca nu trebuie, ca nu e nevoie. Greseam. Nu era prima data cand Razvan era mai intelept.

Apoi vremurile au inceput sa fie tot mai grele, economia s-a defectat, la fel si presa. Razvan a plutit in deriva – intre Cotidianul, Catavencu si Realitatea TV – fara sa-si mai doreasca sa se fixeze undeva. Si, odata cu moartea Cotidianului, s-a retras si el. Presa a pierdut atunci un ziarist de care nu stiu cati isi mai amintesc astazi – asa e soarta gazetarului, sa nu dureze. Eu nu am uitat insa anchetele sale, furia sa justa, reportajele.

El s-a intors cumva la Medicina lui, eu am ramas ipohondru incurabil, deci muribund, si am continuat sa imi inalt castelele din cuvinte in presa noastra cea de toate zilele. Imi e dor de zilele in care imi incepeam dimineata cu “Cotidianul”. Nu ma feresc sa-mi public aceasta nostalgie.

M-as bucura, de aceea, ca Razvan Vintilescu sa revina – fie si putin – in gazetarie. Undeva, intr-un sertar, roasa de timp e pagina noastra de “Cultura”. Nu stiu unde e, desi cel mai probabil ar trebui sa o caut in suflet si atat – ar fi de ajuns.

 

N.red. L-am rugat pe Andrei Craciun sa scrie acest text pentru vintilescu.ro. Subiectul a fost alegerea lui. Daca vreti sa cititi ceva bun de tot, o puteti face pe site-ul lui, www.andreicraciun.eu , unde va puteti familiariza si cu arta nobila a donatiei. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *