Intoarcerea la ziarul zilei de maine

Lupta impotriva oboselii si stresului, cu Ozonoterapia
July 14, 2015
Galceava nimfelor. Rapture, Berkley si Bastard
August 7, 2015

social mediaPe vremea cand Caragiale il alerga pe Eminescu fluturand un pistol cat se poate de real si de letal,  ca orice om cu temperament coleric si cu o supradoza de gelozie, amandoi erau de profesie ziaristi. Scarta-scarta la gazeta, cum s-ar zice. Pe vremea aceea nu exista o delimitare a jurnalismului de opinie, de cel informativ. Toate erau la un loc amestecate. Din gazeta aflai ce s-a intamplat, unde, cum si mai ales cine e vinovat, daca e bine sau e rau, toate acestea pana sa se pronunta vreo instanta de judecata. Opinia publica traia pe baza opiniilor jurnalisilor. Si nu doar pe la noi……

Traim astazi o reintoarcere la acest gen de jurnalism, in care informatia bruta e amestecata cu judecati personale, cu sentimente si trairi ce nu si-ar avea locul intr-un articol de presa, ci intr-un editorial, eventual. Adica intr-un articol de opinie. Ca sa intelegem insa ce se petrece acum si care poate fi parcursul jurnalismului in viitor, e nevoie sa ne intoarcem in timp… Din nou, situatia exista la nivel global, nu doar in Romania.

Jurnalismul pur informativ, acolo unde linia rosie te ghideaza prin meandrele faptelor si autorilor, departe de orice inflexiune subiectiva, a trait o viata buna cativa zeci de ani. Au picat presedinti de stat, guverne, au ajuns ministri la inchisoare, s-au rezolvat probleme sociale si multe altele. Mai presus de toate, cu obiectivitatea informatiei brute, jurnalistii au fost imuni in fata proceselor intentate de cei pe care ii expuneau opiniei publice.  De cele mai multe ori, doar la CEDO, e adevarat. In tarile lor de bastina, mai ajungea cate unul vremelnic la parnaie sau trebuia sa plateasca despagubiri.  Dar CEDO repara lucrurile.  In acest timp, ceva s-a petrecut cu societatea pe care jurnalismul informativ o servea cu devotament. Oamenii au rupt legaturile dintre ei, s-au izolat in fata computerelor si a tabletelor, a telefoanelor mobile. Nu isi mai cumpara ziare, pentru ca presupune efort, pentru ca au posibilitatea de a citi gratis, pentru ca  societatea ii indeparteaza cu toate fortele de ceea ce e traditional si ii impinge inspre modernitate cu forta. Fara indoiala, un pas inainte. Corect. Dar pentru cine?

Nu faptul ca jumatate din elevii de a XII-a pica bacalaureatul ma ingrijoreaza, ci faptul ca ei nu realizeaza cat de important este sa obtii acea diploma care te inscrie in gama cetatenilor alfabetizati. Faptul ca nu se gandesc la facultate, ci se multumesc sa stearga mesele la o terasa. Pentru ei e un pas inapoi. Pentru cei care ii angajeaza, un pas inainte. Comunismul si capitalismul au esuat lamentabil in acelasi punct: familia. Primul a distrus-o fizic, prin arestari, condamnari si tortura. Cel din urma, o distruge psihic, la foc mocnit, printr-o cultura a muncii care rupe legaturile cu cei din jur. Prin ideea ca doar banii conteaza, nu gandirea, nu cultura, nu modul in care te bucuri de viata si fara sa fii mogul.  Workoholicii. ALta categorie, cu mai multa educatie insa. Nu mai au timp sa faca ceva, orice. AJung acasa, cateva minute la televizor sau la computer si gata ziua.  Cultura divortului nu se rezuma doar la familie.  E extinsa si la alte valori. Divortul de cultura insasi, de lectura, de tot ce inseamna un mimin efort intelectual.

Pasul inainte a fost pentru cei care livreaza cat mai mult , in cat mai putin timp. Nimeni nu mai cauta relevanta.  Se cauta bulk.  Facebook, Twitter, Instagram, Pinterest. Acolo se livreaza stiri. Retelele sociale sunt noile retele de distributie a presei. Presa noua.  Sa nu ne amagim. Exista jurnalisti care scriu un articol informativ, iar cineva de pe Facebook, comentand stirea are o audienta de mii de ori mai mare. Newsnetteri…. nu stiu daca exista cuvantul. Inseamna “cei care distribuie stirile in retea”. Ei pun pasiune, isi spun opinia clar si raspicat. Ei nu te forteaza sa gandesti, iti dau direct concluzia pe care bietul jurnalist o stia si el, de multe ori, dar afuristul ala de manual si afurisita de etica nu l-au lasat sa o scrie.

Asa ca dilema se prezinta dupa cum urmeaza: este, sau nu, etic sa lasi o turma de oameni semianalfabetizati prada indobitocirii, pentru ca singurii oameni care aduna stirile, care prezinta informatia si care o pot separa de intoxicare, au o dilema morala in a isi exprima si opinia, in a pune suflet in randurile scrise? Este un compromis cu miza inalta. Pentru ca doritori de a umple golul de pe piata exista. Cu ce il vor umple, nu putem fi siguri.

Jurnalismul clasic, cel informativ, a esuat impreuna cu societatea care l-a ridicat si care l-a apreciat. Nu poti avea presa fara cititori, nu poti avea televiziune sau teatru fara spectatori.  In singuratatea lor actuala, oamenii nu mai vad viata decat in pixeli. Prea putini se uita mai departe de chat-ul  de pe telefon. In litere, in schimb, se poate pune mai multa viata.  Scrisul a creat si va continua sa creeze comunitati. Chiar daca nu de acelasi nivel intelectual.  Intrebarea la care trebuie sa raspundem cu totii, cei care suntem in stare sa legam doua propozitii intr-o fraza, este:  “e bine, sau nu e bine?”.

Publicistica lui Eminescu avea valoare deoarece  era scrisa pentru societatea alfabetizata de la momentul respectiv si distribuita sub o forma pe care aceeasi societate o gasea apetisanta.  Forma fara fond este periculoasa, dar si fondul fara forme inseamna faliment.  Raspicat, opinia mea este ca in ziua de astazi si in economia de astazi, ziarele tiparite sunt finantate strict dintr-un act de caritate, sau pentru ca servesc si unui alt scop decat cel jurnalistic.  Cred ca jurnalistii adevarati, pur-sange, sunt freelanceri, deoarece piata le-a validat valoarea prin plata directa a continutului, sau prin fondurile atrase (Ideea este ca azi nu mai ai nevoie de companii de distributie, deoarece ai la dispozitie prpria ta retea de distributie a continutului). Cred ca ziarele online se pot salva daca adopta cateva aspecte din real-time blogging si daca vor intelege ca nu trebuie sa fie o replica a celor tiparite. Pentru asta, le recomand sa angajeze si sa plateasca serviciile unor freelanceri, in prima instanta.

P.S. Exista si un soi de schizofrenie a jurnalismul actual: in ziar (online sau tiparit) scrii informatia, iar pe Facebook iti scrii opinia. Problema e ca foarte putini o sa citeasca informatia si foarte multi doar opinia. Si in loc sa traga o concluzie proprie, o ingurgiteaza pe a ta, precum un crocodil.  Am fost jurnalist, vreme de cinci ani, la Cotidianul, probabil ultima scoala de jurnalism “old-school “. Pe vremea “aia”, varianta online era detasamentul disciplinar al redactiei. Am fost martorul unui asasinat de presa, a unei sinucideri programate. Ca si cititor, acum, pot spune mai bine ca un jurnalist  de ce au nevoie cititorii.  Ca si scriitor, chiar daca pe propriul meu blog, acolo unde-mi sunt propriul Mecena, pot sa spun ca, in afara de vreo cinci-sase exceptii, nu prea am vazut in ultimii doi ani texte scrise “ca la carte”, astfel incat sa vezi si inima, si mintea celui care le-a asternut. Nu inseamna ca nu s-au scris texte bune si de catre alti jurnalisti. Dar daca eu nu le-am vazut, pentru mine nu exista….

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *