Pamantul fagaduintei induse. Marile migratii ale oamenilor mici

Treaba noastra
August 19, 2015
Puterea valorii si valoarea puterii
September 16, 2015

refugiati

Fiecare neuron imi spune ca povestea “invaziei” de imigranti musulmani reprezinta o manipulare la scara grandioasa, ca desi motivele pentru care s-au aventurat intr-un autoimpus exil sunt cat se poate de reale, exista si un scop ascuns al acestei miscari. Ati vazut documentarele despre marile migratii de la Discovery si National Geographic? Acelea, in care zeci de mii de mamifere, milioane de insecte, popoare intregi de inaripate isi muta sensul existentei cu precizie magnetica catre un pamant al fagaduintei, pe care cei mai multi nici nu l-au zarit vreodata. Sistemul lor nervos are presetate coordonatele acestei actiuni grandioase, migratia nu inseamna intamplare, nu se traduce prin noroc. Migratia inseamna supravietuire. Se pleaca de la rau, la bine. Chiar daca pe parcursul ei, multi indivizi trec in nefiinta. Se improspateaza specia. Somonul cand urca din ocean peste cascadele raurilor cu apa dulce, ca sa isi lase icrele, incepe un drum catre moarte si viata in acelasi timp. Va deveni hrana pentru progeniturile sale.
Ce vreau sa spun, este ca orice migratie are un sens evolutionist, are caracteristici impuse de natura indivizilor care ii dau curs si se perfectioneaza in timp. Nu traim intr-o epoca intunecata, unde sute de mii de oameni sa plece intr-o plimbare de mii de kilometri fara ca nimeni sa observe, unde brusc sa iasa din stadiul de molusca alte mii de “traficanti” care sa ii treaca peste granite securizate, unde armate intregi de graniceri, politisti si vamesi sa se fi tampit concomitent pana ca tavalugul musulmanilor sa ajunga la portile Europei Occidentale. De asemenea, daca va uitati putin la migratiile naturale, veti vedea ca omul este singura fiinta care a generat un asemena fenomen pe alte criterii decat cele legate de reproducerea speciei. Persecutia religioasa si purificarea etnica sunt cauzele migratiilor umane, pe care le intelegem. Au fost evreii prin Europa secole la rand, dupa ce tot in Nordul Africii au cautat taramul promis in timpuri biblice. Au fost pieile rosii din America, gonite de armele albilor veniti sa ii “civilizeze”. Au fost protestantii din regatele catolice, care cautau toleranta Nordului.
Insa acum, nu este vorba de asemena cazuri. Se spune ca razboiul a determinat marsul spre un taram salvator. Razboiul din Estul indepartat si din Sudul dogoritor. Si toate victimele care s-au putut deplasa pe picioarele lor au avut, brusc, aceeasi idee: Germania, Austria, Suedia! Razboiul nu a strecurat niciodata in inima oamenilor atata hotarare incat sa o ia la talpa peste un continent intreg, sau peste doua. De obicei, refugiatii se opresc in tarile vecine conflictului, asteapta sa treaca tavalugul si apoi se intorc. Ce a schimbat acest obicei? Iata cateva exemple, care ne vor conduce in final si la un posibil motiv al dirijarii acestei orchestre de napastuiti.
1. Informatia. Pe canale disponibile pana si in cele mai intunecate unghere ale Pakistanului, sau printre ruinele oraselor din Siria, se poate afla ca in Germania traiul e dulce pentru asistatii social, ca Suedia e toleranta, ca in Austria e nevoie de oameni dispusi sa faca muncile de jos. Dar pe aceleasi canale, se mai poate afla si ca in Anglia se munceste, sau in Polonia, sau in Franta, sau in Belgia… Informatia e atat de vasta, incat doar un filtru dibace o poate talmaci pentru a pune tinta pe tarile vizate acum.
2. Crima organizata si retelele de traficanti. Pe timpul Inchizitiei spaniole, cand evreii fugeau prin Europa in cautarea unui salas pasnic, nu existau organizatii interconectate care sa puna la punct un plan de evadare a acestora din Iadul catolic ultradogmatic. Traficul de persoane, pe vremea aceea, se rezuma la copii si femei, indeobste tot pentru favoruri sexuale. Singura migratie masiva de pana acum, care sa fi avut la baza traficarea altor oameni, a fost drumul afro-americanilor spre Americi. Cu lanturi si catuse. Intre timp, abolirea sclaviei a mai rafinat si traficantii, precum si lanturile si catusele aferente.Daca in cazul american, culoarea pielii era numitorul comun, acum imigrantii au un numitor comun in religie. Iar incatusarea lor e data de anumite dogme si idei nascute din imbinarea nefireasca a credintei cu politica. Biciul stapanului de pe galerele groazei a fost inlocuit acum, cu indemnurile liderilor religiosi transmise pe orice canal imaginabil. Cum orice fenomen religios are nevoie de o minune, in cazul de fata, miracolul e reprezentat de existenta acestei retele de traficanti care a avut puterea si eficienta de a prelucra sute de mii de indivizi in timp record! Insa cum de era reteaua pregatita in absenta unei cereri pe masura? Ingineria genetica nu ced ca a trecut din agricultura in crima organizata…
Acum, vazand ce a schimbat istoria comportamentului de refugiat, ne putem intreba “Si ce e rau in asta?”. Raspunsul ar fi, dupa cum urmeaza:
1. Printre sute de mii de oameni, se pot ascunde lejer cateva zeci de mii. Fobia europenilor in fata actelor de terorism a fost contracarata pana acum de intarirea mijloacelor de securitate si supraveghere. Un asemenea puhoi, pur si simplu le inunda cu informatii, le blocheaza precum se bloca pe vremuri Windows-urile, cand aparea ecran albastru. Astia intra si apoi le pierzi urma. Deci, sa nu va mire ca in anii ce vor urma veti vedea bugete tot mai mari pe linia serviciilor secrete. Au si de ce sa fie.
2. Inglobarea unui grup social presupune si inglobarea problemelor pe care le aduc cu ei. Si nu doar politice sau religioase. Boli transmisibile, epidemii latente date de diferenta intre schemele de vaccinare a copiilor, de particularitatile imunologice ale fiecarui individ. Inca o data: daca era vorba de cateva sute sau mii de oameni, statistic problemele erau irelevante. Insa la cateva sute de mii, concentrati in acelasi loc, problema se schimba!
3. Marea ingrijorare a europenilor muncitori: ce o sa le dam de lucru, ca sa isi castige existenta? Sau ne va creste statul impozitele ca sa ii sustina?
Toate acestea se coaguleaza in cea mai mare provocare a Europei de dupa Razboiul Rece. Migratia aceasta indusa va afecta toate domeniile de functionare ale statelor din Uniunea Europeana: politic, social, militar, economic. Cu o singura lovitura, se dau peste cap bugetele tuturor tarilor mentionate. Iar daca ne gandim la ce dezbateri genereaza fenomenul in societate, as spune ca si campaniile electorale din acestea vor fi influentate la maxim.
Intr-un roman polist se pleaca de la motivul crimei. Acum, ni se spune ca acesta este razboiul din tara X si Y. Nu sunt de acord. Am demonstrat ca motivul cel mai pertinent, desi nu neaparat si cel mai evident, este destabilizarea unor opere institutionale, care se suprapun din ce in ce mai mult: Uniunea Europeana si NATO. Au fost exploatate slabiciunile caracterului european, s-a luptat cu informatii, nu cu arme. De unde au venit milioanele de euro cu care acesti sarmani refugiati si-au platit calauzele? De unde au aparut brusc aceste calauze? Imi amintesc de amenintarea facuta de Statele Unite si de aliatii lor Europeni impotriva Rusiei, de a o bloca din punct de vedere economic si financiar. Vad imaginea lui Putin sorbind ceaiul cu Medvedev la micul dejun, in timp ce gara din Budapesta e asaltata de o multime furibunda. Europa se indreapta spre un blocaj social. Sa nu consideram asta o intamplare. Europa este pamantul fagaduintei induse, iar oamenii care au migrat spre ea sunt atat de mici in fata unor scopuri foarte mari.

Ce este de facut? Europa nu poate decat sa se apere. Dar nu impotriva sarmanilor, a oamenilor acestia mici, ci impotriva ideilor care i-au pus in miscare. Si sa isi faca update la sistemul de operare ca sa nu ii apara un ecran albastru cand se asteapta mai putin….

Credit foto: www.dw.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *